DE N-AI FI PUS...

De n-ai fi pus, Isus, iubire-n suflet,
Ar fi împleticit al meu umblet.
N-aş rezona în cântarea divină,
Aş fi şi acum... plină de vină.

Mi-ai dat aripi, să pot spre cer, să zbor,
Urcând curcubeul îndurărilor.
Sângele Tău a curs pe cruce... viaţă,
Transformând sufletul meu de gheață,
În cântare... din splendida lumină,
Ce mă poartă spre veşnicia divină.

De n-ai fi pus iertare-n inimă.
Şi mărgăritare din lacrimă.
N-aş îndrăzni, să Te privesc... Soare,
Aş fi veștedă floare, ce moare.

Mi-ai dat rugăciunea... alinare.
Şi-n suflet mi-ai pus, o nouă cântare.
Ce picură rouă... în sufletul meu,
Să pot... să Te laud mereu, Dumnezeu.
Cântarea să străbată văzduhul,
Cu Duh Sfânt, mi-ai umplut sufletul.

De n-ai fi pus speranța credinţei,
În roua din umblarea pocăinței.
N-aş privi spre eterna dimineaţă,
Unde... voi avea o veşnică viaţă.

Aş fi făr’nădejde, plină de teamă.
N-aş şti învierea Ta, că-nseamnă:
Iubire... şi din moarte izbăvire...
Pentru sufletul meu... neprihănire,
Un dar minunat prin har, mântuire.
Și-o fericire veşnică... cu Tine.
Amin!